eventiv

am fost mereu rapid, cam in orice, fie placaje, fie suta de metri ori 5/10, scrisul dupa dictare etc. desi pot fi socotit de catre multi drept ambitios, eu nu am vrut decat sa nu raman in urma. astfel, estetica a fost mereu neglijata, inclusiv la caligrafie, unde de foarte timpuriu a trebuit sa scriu cu litere de tipar pentru a putea fi inteligibil.*

am invatat din frageda pruncie sa scriu in lut, pe tablita de lut, anevoios. apasam prea tare pe unealta de scris, urmele erau prea adanci, lasand in urma resturi de lut imprastiate, scoase din adancuri spre o lumina ce nu ar fi trebuit vazuta.

totusi, lutul era inca proaspat, lucea, si nici soarele nu era la amiaza. prin urmare, refaceam tablita. framantam lutul din nou. mai apoi si-au facut aparitia neliterele ce aveau sa se ascunda intr-un tarziu in necuvinte. asta aveam sa inteleg peste ani si ani.

neliterele sunt suparatoare. nu pentru mine, pentru cei care trebuiau sa ma corecteze. mi-au zis ca suntdilsxic. nu reuseam sa le asez in ordinea potrivita (in acceptiunea lor). pentru mine totul avea sens. apoi am zis sa nu mai scriu neliterele, in fond de aceea sunt “ne”. nu mi-a pasat de pedepse. dar sufeream pentru nelitere.

- ce e domne` asta?
- ce caricatura de litera faci tu aici?
- ce e cu uratenia asta?

pai? daca tu ai fi o nelitera, ti-ar placea sa ti se spuna asa? sa se puna unghia rosie si lunga pe gatul dumitale? doar pentru ca esti altfel? si pentru ca nu ti-a gasit nimeni locul prin acest univers?

[aici este o poveste, dar am sa o spun altadata]

in timp, refacerea tablitei a devenit dificila. soarele era tot mai sus si lutul tot mai tare si mai rigid. dar eu tot am scris. da, am si gresit in continuare. cand soarele ce trebuia sa intareasca tablita cu scrisu-i pe vecie a ajuns la amiaza eu nu am fost gata. greselile mi-au fost arse, devenind astfel un stigmat.

am vrut sa lupt, sa schimb lucrurile. mi-am facut mainile ciocan si am zdrobit totul. am transformat totul in praf, pe care l-am asezat si nivelat in tablita. ce usor e sa scrii in praf. sa lasi urme in vant. stii? ce usor este sa te corectezi, sa o iei de la capat fara prea mare efort caci lacrimile sunt atat de usor absorbite de praful secetos.

au venit norii. eu scriam. ei au adus vantul. eu scriam. m-am uitat in urma, caci nu gaseam o virgula, apoi nici cuvantul, nici greseala si nici virtutea. totul era in van(t). vizibila, imi ramanea doar ultima scrijelitura.

nu a trecut mult timp pana am ramas nu doar fara cuvinte, ci si fara praf. Soarele a trecut, lutul nu mai e nici el. vantul insa, bate. bate. dar cu reprize. nu stii cand incepe, de ce incepe, cand se opreste si de ce se opreste. eu, acum, adun praf, cuminte. in rest, mi-a ramas doar vina, ca as arunca cu praf in ochii celorlalti.